Tăinuirea și favorizarea săvârșite de soț sau de o rudă apropiată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 357 și 358 alin. 3 și 4 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 2 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracțiuni, tăinuirea și favorizarea nu se pedepsesc.
Tot ca efect al constatarii neconstitutionalitatii sintagmei 'si impotriva aceluiasi subiect pasiv' din cuprinsul dispozitiilor art.35 alin.(1) din Codul penal, prevederile art.238 din Legea nr.187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.757 din 12
Art. 35. (1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) situaţiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilităţi pentru cumulul
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
(1) din Codul penal, având următorul cuprins: Art.35 alin. (1) din Codul penal: „Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluții şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracțiuni.";
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al conţinutului constitutiv al infracţiunii continuate de relaţii sexuale cu un minor, prev. în art.220 alin.1 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal constă din acţiuni manifestate in raporturi sexuale în mod repetat cu minora Z.A.-L. cu consimţământul acesteia.
kzeSznq.
art 35 alin 1 cod penal