Exista totusi cateva sfaturi importante care pot fi aplicate in ultimele saptamani de sarcina. Ultimul trimestru de sarcina si nasterile premature Sarcina este impartita in mai multe segmente cronologice. Cel mai putin corect este cel pe luni. Astfel ca sarcina se presupune a dura 9 luni, cand in fapt ea tine 9 luni jumatate, aproape 10.
Ce analize se fac în primul trimestru de sarcină? În cursul uneia dintre primele vizite la medicul ginecolog, acesta va vrea să verifice date biologice importante pentru sarcină. Care sunt? Grupa sanguină și Rh-ul. Sistemul Rh clasifică sângele uman după prezența sau absența unor proteine specifice pe suprafața globulelor roșii. Persoanele care:
Durerile de burtă în sarcină pot fi atât inofensive, cât și periculoase. În cazul în care te confrunți cu: durere abdominală însoțită sau nu de sângerare, înainte de a 12-a săptămână de sarcină, sângerări sau crampe puternice, mai mult de patru contracții pe oră, într-un interval de două ore, tulburări de vedere, umflarea severă a mâinilor, picioarelor sau feței
Balonarea in primul trimestru de sarcina este normala? Balonarea poate fi unul dintre cele mai frecvente și mai puțin fermecătoare simptome de sarcină, apărând chiar din primul trimestru de sarcină și care va persista, cel mai probabil, pe toată durata sarcinii până în ziua nașterii. Află totul despre balonare din articolul de mai jos! Cuprins
In primul trimestru de sarcina, femeile gravide se confrunta adesea cu migrene. Glicemia scazuta ca rezultat al schimbarilor de la nivelul metabolismului, cresterea nivelului hormonilor si reducerea fluxului sanguin care ajunge la creier sunt cauzele principale ale durerilor de cap din sarcina.
1hNvA.
gaze in primul trimestru de sarcina